Miercuri, 07 Mai 2008 / ProCredit Bank / vezi imagine
EFSE imprumuta ProCredit Bank cu echivalentul a 10 milioane de euro pentru a finanta dezvoltarea afacerilor mici
Imprumutul este menit sa ajute la dezvoltarea firmelor mici si foarte mici mai ales din zona rurala
Fondul European pentru Sud-Estul Europei (EFSE), cel mai mare fond de microfinantare din lume, finanteaza ProCredit Bank Romania S.A. (PCBR) cu echivalentul in lei a 10 milioane de euro. Acordul a fost semnat astazi de Dr. Klaus Glaubitt, Presedinte al Consiliului Director al EFSE, si de Michael Kowalski, General Manager ProCredit Bank Romania, pe durata celei de-a doua Adunari Anuale care are loc la Sibiu intre 6 si 8 mai a.c. PCBR va folosi imprumutul pentru a refinanta la randul sau antreprenori locali, in special din zona rurala, care detin firme mici si foarte mici. Aceasta finantare vine ca raspuns la problemele existente in domeniul firmelor mici si foarte mici, mai ales a celor care se afla in zone rurale izolate si care nu au acces la alte surse de finantare decat cele situate in afara sectorului financiar si care presupun achitarea unor dobanzi foarte ridicate.
Dr. Glaubitt a afirmat: "PCBR joaca un rol vital in sustinerea sectorului dinamic format din firmele mici si foarte mici din multe zone rurale ale tarii. Imprumutul va stimula infiintarea unor noi micro intreprinderi care vor determina crearea de locuri de munca si vor sustine dezvoltarea economica in Romania. Ajutorul EFSE acordat afacerilor initiate in zonele rurale din Romania demonstreaza angajamentul Fondului de a asista dezvoltarea in acest sector."
"Sectorul bancar din Romania s-a numarat printre cele mai dinamice din regiune. Cu toate acestea, multe dintre firmele mici si foarte mici intalnesc dificultati in a gasi un partener de incredere si pe termen lung, care sa le inteleaga nevoile si care sa creeze produse si servicii in functie de aceste nevoi. Cu cat aria in care opereaza antreprenorul este mai ancorata in mediul rural, cu atat problemele sale de operare devin mai dificile. Datorita accentului pe care il punem pe acest tip de afaceri si datorita unei retele de sucursale in continua crestere, ProCredit Bank este considerata deja un partener de incredere de mai mult de 36.000 de antreprenori."
Imprumutul de la EFSE, denominat in lei, ne va permite noua sa ajutam mai multi clienti, in special din zonele rurale, fara sa ii expunem la riscurile ratelor de schimb valutar. Acest lucru reprezinta un element cheie pentru strategia noastra prudenta de imprumut catre firmele mici si foarte mici. Demonstram prin aceasta ca nu suntem dispusi sa riscam viitorul financiar al clientilor nostri pentru a obtine cote de piata sau rate mari de crestere pe termen scurt," a declarat Michael Kowalski, General Manager, ProCredit Bank Romania.
"In zona sa de actiune EFSE a identificat o cerere semnificativa penru finantarile in moneda locala", a declarat Dr. Glaubitt. Pentru a veni in intampinarea acestei cereri, EFSE a devenit actionar in The Currency Exchange Fund (TCX), o platforma multivalutara de comert si acoperire care a sustinut cunoscute institutii financiare de dezvoltare in ianuarie 2008. TCX ofera acoperire pe termen lung pentru dobanzi si valuta in monede (sub)emergente investitorilor. EFSE foloseste aceste acoperiri pentru a crea oferte de produse denominate in moneda locala pentru clientii sai din regiunea in care opereaza.
EFSE consolideaza pietele locale de capital
"Beneficiile pe care le ofera Fondul tarilor ca Romania sau altor tari partenere se situeaza dincolo de nivelul furnizarii de fonduri", a declarat Dr. Glaubitt. "Prin sustinerea fondurilor publice prin investitii de la bancile de dezvoltare si capital privat, EFSE ajuta Romania si alte tari din sud-estuil Europei sa se plaseze pe harta investitorilor institutionali, lucru care va duce la dezvoltarea pietelor de capital din sud-estul Europei in ansamblu."
Despre Fondul European pentru Sud-Estul Europei
EFSE este unul dintre cele mai mari fonduri de microfinantare din lume. Urmarind sa incurajeze dezvoltarea economica si sa sustina prosperitatea in sud-estul Europei, Fondul ofera instrumente de finantare pe termen lung institutiilor financiare locale din regiune pentru furnizarea de servicii financiare companiilor mici si foarte mici, precum si gospodariilor cu venituri reduse. Pentru a asista activititatile financiare pe care le desfasoara Fondul, Departamentul de Dezvoltare organizeaza si co-finanteaza asistenta tehnica si trainingul pentru dezvoltarea institutiilor partenere. Fondul reprezinta un parteneriat public-privat. Baza de capital este oferita de donatori, institutii de finantare pentru dezvoltare si investitori institutionali privati. Printre actionarii Fondului intalnim institutii precum Ministerul German pentru Economie, Cooperare si Dezvoltare (BMZ), KfW, Fondul European de Investitii (ca trustee al Comisiei Europene), IFC, Compania de Dezvoltare Financiara din Olanda (FMO), BERD, Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare (SDC), Banca Europeana de Investitii, Agentia Austriaca de Dezvoltare (ADA), Agentia pentru Dezvoltare Internationala Daneza (DANIDA), Frankfurt School for Finance & Management. Banca KfW din Germania este initiator si promotor al Fondului. Managerul Fondului este Oppenheim Asset Management Services S.à.r.l. Frankfurt School of Finance & Management actioneaza in calitate de consilier si sustine administrarea Fondului. Fondul opereaza in Bosnia si Herzegovina, Romania, Serbia, Kosovo, Montenegru, Moldova, Macedonia, Albania si Bulgaria, si se asteapta inceperea operatiunilor in Ucraina in urmatoarele luni. Pentru mai multe informatii vizitati www.efse.lu.
Despre ProCredit Bank Romania:
ProCredit Bank este o banca orientata spre dezvoltare a carei misiune este sa ofere servicii exceptionale pentru clienti si o gama larga de produse bancare. Prin operatiunile sale de credit, ProCredit Bank se concentreaza pe imprumuturile acordate firmelor medii, mici si foarte mici, intrucat credem cu tarie ca acest tip de afaceri creeaza cel mai mare numar de locuri de munca si contribuie in mod esential la dezvoltarea sistemelor economice unde opereaza.
Spre deosebire de alte banci, Procredit Bank nu promoveaza imprumuturile de consum. Cu o retea de 37 de sucursale si agentii in present, ProCredit Bank, ofera clientilor sai, persoane fizice, dar si juridice, o gama bogata de servicii caracterizata mai ales de optiunile variate de depozite la conditii atractive.
ProCredit Bank Romania este detinuta de ProCredit Holding AG, EBRD, Commerzbank AG, KfW, Corporatia Internationala de Finantare si Internationale Projekt Consult GmbH.
ProCredit Bank Romania apartine grupului ProCredit. Institutiile ProCredit Group opereaza in 22 de tari. La sfarsitul lui martie 2008 institutiile grupului au inregistrat un portofoliu total de 2,9 miliarde de euro si un total in depozite de 2,5 miliarde de euro.
Sursa:
www.creditmag.ro
Alte articole din piata bancara